Despre Viziune

Încotro se îndreptă lumea? Încotro vrem!

Ce o să avem mâine în jur? Ce construim azi.

Ce am trăit noi în ultimi ani de viață? Viziunile aplicate ale înaintașilor noștri.Se vede treaba că dânșii n-au prea gândit în detaliu anumite aspecte…

Și iată o grămadă de nedreptăți ce se petrec în jurul nostru…Nu dăm vina pe nimeni. Fiecare și-a trăit viața așa cum a considerat.

Dar noi? Cum vrem noi să ne trăim viața? Cum vrem noi să trăiască copii noștri? Cum arată Țara și Lumea la care visăm, din care vrem să fim parte? Visăm la ceva? La ce? Alături de noi veți discuta despre vise și despre cum pot deveni ele realitate, despre metode prin care viața noastră poate deveni mai simplă, mai frumoasă și mai aplicată! Lăsați revelațiile și imaginația să lucreze și să vă ghideze înainte de a spune că nu se poate.

Ideile bune vin muncind… Dar avem noi timp să ne dedicăm lor? Uneori este nevoie doar să te gândești insistent la un lucru ca el să prindă formă. Alteori e nevoie de noi să fim perseverenți în lansarea și susținerea unui lucru inovativ. Totul depinde de modul în care ne gestionăm gândurile și viața.Lăsaț-i pe politicieni în pace. Noi să fim sănătoși și noi să fim capabili să fim politicieni mai buni dacă se pune problema!

Am fi noi capabili să luăm mâine decizii bune pentru țară și pentru cei care trăiesc aici? Cunoaștem noi problemele fundamentale ale acestui stat? Suntem informați corect? Știm să descifrăm limbajul celorlalți, să discernem adevărul de minciună, potențialul de capacitate, avantajul de dreptate?Suntem noi capabili să ne facem simpla îndatorire de cetățeni, cu tot ce presupune ea? Cu efortul de a ne duce la vot, de a sesiza nedreptățile publice prin metode formale care pot aduce juridic rezultate? Suntem noi capabili să avem o opinie publică comună? Să inițiem proiecte de politici publice? Să demitem un funcționar care nu-și face treaba sau să ne educăm copiii astfel încât ei să acționeze moral și drept? Dacă noi nu suntem pregătiți, cum putem avea pretenția de la altcineva?

Schimbările se fac în timp și cu efort colectiv. Niciun copil nu se naște peste noapte, cum nicio idee nu poate să se realizeze într-o zi sau într-o săptămână. E nevoie de timp și de creștere.

Hai să creștem! Hai să fim atenți și aplicați! Hai să fim adevărați!

Alături de Viziunea veți spune adio frustrărilor sociale și veți începe să vă implicați real în schimbarea acestei țări. De voi depinde randamentul acestui proiect și reușita sa pe gustul dumneavoastră.

P.S. Nu umblați cu capul descoperit. Viziunile se coc mai bine la căldură

Lasă un răspuns